www.hailateatru.ro

www.hailateatru.ro
Toate materialele de pe acest blog, plus multe altele, noi, pot fi gasite acum pe www.hailateatru.ro

duminică, 4 mai 2008

Lăsaţi lumina să vă desfacă

Doi bărbaţi rataţi, fiecare în felul său, pun la cale o faptă bună. Doar că binele are conotaţii diferite pentru fiecare individ în parte.

Molly (Lelia Ciobotariu) a rămas nevăzătoare pe când avea 10 luni. Mama, bolnavă psihic, nu şi-a bătut prea mult capul cu îngrijirea copilului, sarcina fiind asumată de tatăl judecător. Iar el a învâţat-o atât de bine pe fetiţă să desluşească tot ce o înconjoară, încât Molly a ajuns chiar să "vadă" culorile florilor. La aproape 40 de ani, Molly l-a cunoscut pe Frank Sweeney (Şerban Pavlu), un visător incurabil, un autodidact, un suflet nobil (doar
swenney este un spiriduş rasat) care-şi petrece timpul studiind prin biblioteci şi, din când în când, făcând afaceri fără sorţi de izbândă (vezi creşterea albinelor sau a caprelor iraniene). Într-o lună s-au căsătorit, iar Frank şi-a găsit o nouă temă de cercetare: şi-a pus în cap să o scoată pe Molly din lumea fără de imagini şi culoare. A găsit un medic (Victor Rebengiuc) şi împreună au convins-o pe Molly să se opereze la ochi. Chiar dacă din punct de vedere medical operaţia a fost o reuşită, psihicul nu a vrut să iasă din întuneric. Bezna a cuprins-o definitiv pe Molly care a sfârşit într-un spital de nebuni.


Personajele nu-şi vorbesc între ele, ci se adresează spectatorului de parcă acesta ar fi un jurnalist ce are de scris un articol şi trebuie să-şi verifice informaţia din trei surse. Detaliile de început plictisesc, Frank îşi pierde firul istoriei pe parcurs, încurcându-se în prea multe amănunte, Molly tot învârte scaunele pe scenă, în timp ce doctorul îşi îneacă ratarea în tărie.

Piesa te prinde abia spre final, în ultimele 10 - 15 minute - cam târziu, aş spune. De remarcat scenografia (Andu Dumitrescu), jocul discret de alb-negru pe centru şi micile pete de culoare pe lateral, acolo unde-şi joacă rolurile cei doi bărbaţi cu vederea oarbă. Fundalul, format din linii şi pătrate albe şi negre, crează iluzia optică şi întăresc subiectul piesei.

2 comentarii:

VISiena spunea...

Am vazut piesa chiar la premiera.
Comentariul abia citit, mi se pare sec si contradictoriu in esenta, intelesului ce l-a avut pentru mine.
Dupa operatia "reusita", refuzul sau nu a insemnat dorinta de a se intoarce in "bezna", ci, faptul ca, lumea reala, asa cum i se infatisa, avea mult mai putina lumina, culoare si mult prea multe asperitati, decat cea din-launtrul ei. Inadaptarea la uratenia descoperita, a trimis-o fireste spre internare.

Teatrul Bulandra chiar este "prima Scena a Tarii" ... precum a spus odata Maestrul Victor Rebegiuc

hai la teatru spunea...

Intre momentul premierei si cel in care am vazut eu piesa au trecut doi ani. Poate esti de acord, poate nu, dar o piesa are o viata si ca-n orice viata exista si clipe de extaz, si agonie.

Gasesti comentariul sec? Imi pare rau, dar actorii nu au reusit sa-mi transmita acea emotie memorabila in pofida faptului ca textul (mai bine zis noua traducere) este exceptional(a).

Cat despre "prima scena" - hm. Eu as lasa locul liber. Ca la concursurile la care marele trofeu nu se acorda.