www.hailateatru.ro

www.hailateatru.ro
Toate materialele de pe acest blog, plus multe altele, noi, pot fi gasite acum pe www.hailateatru.ro

luni, 15 octombrie 2007

Cacaoa nu are genitiv

Este singurul lucru care sper să fi rămas aseară în mintea copiilor care au venit să asiste la piesa "Poker" de la Teatrul de Comedie.

Sinceră să fiu, n-am mai văzut de mult - ba chiar niciodată - o piesă atât de slabă. Este combinaţia perfectă dintre jurnalul de la ora 17:00 şi ştirile de la 19:00 dintr-o zi în care nu au fost subiecte. Vorba lui Răzvan - kitsch-ul este atât de prezent în viaţa noastră, încât atunci când este ridiculizat nu mai produce niciun fel de reacţie.

Cele trei plus una personaje întruchipează tot ce hulim în prezent: omul de afaceri fără nicio educaţie, fără scrupule, dar înconjurat de băieţi-de-băieţi (a se citi gărzi de corp) şi întotdeauna cu armele la el (bani şi pistoale); senatorul corupt, dornic să-şi prelungească mandatul numai pentru a beneficia de imunitate; medicul chirurg care nu se prezintă la o urgenţă decât dacă pacientul este vreo rudă a cuiva sus-pus şi Monica, duduia zburdalnică şi interesată să-şi găsească un post de prezentatoare meteo doar pentru a fi recunoscută de cei care n-au ajuns încă s-o tăvălească prin aşternuturi. În plus, pentru a ne demonstra cât este de talentată, dodoloaţa de Monica îşi arată dotarea naturală - de unde concludem că ce este mult nu este neapărat şi de calitate.

Spuneam că sala era plină de copii şi întreb: de ce nu au şi piesele de teatru bulină? Ce câştig ar avea un copilaş de 5-6 ani după vizionarea acestui spectacol? Care ar fi valoarea adăugată? În ce constă actul educaţional? Cum poate discerne o minte încă în formare care este ironia şi care realitatea?

Concluzie: îmi va lua ceva timp, poate ani de zile, pentru a încerca din nou teatrul de comedie. Fără a avea echipamentul necesar la tine, te simţi ca în expediţie pe drumul spre sală din cauza lucrărilor la centrul istoric. Din păcate, la capătul acesteia realizezi că efortul nu a meritat. În timpul piesei actorii fumează ca şerpii trabuc, iar fumului care deja pluteşte în sală i se adaugă şi cel din foaier. Spunea cineva ceva de interzicerea fumatului în spaţii publice?

duminică, 7 octombrie 2007

Povestea evreiască istorisită la Bulandra

În primul rând, este foarte scurtă - durează cam o oră şi un sfert. este una dintre acele poveşti pe care le citim seara, înainte de culcare şi din care nu rămânem cu foarte multe. Decât eventual îl convingem pe moş Ene să-şi grăbească pasul. Pentru a înţelege povestea din spatele poveştii evreieşti trebuie să ai o oarecare cultură evreiască sau să fi răsfoit cel puţin o dată Talmudul. Fără aceste cerinţe de bază, învăţămintele Rabinului se pierd în tusea nestăpânită a unui spectator sau în sunetele unui telefon ce pare să nu fi avut opţiunea "off".

foto: www.bulandra.ro

Este o poveste despre iluzii şi imaginaţie, ambele putându-ne juca feste. Să te îndrăgosteşti de imaginea din vis a unui bărbat pare a fi fatal. Aviz doamnelor sau domnişoarelor ce dorm neînsoţite şi care, la vederea celor două fese (în direct şi în toată splendoarea) ale demonului, pot dezvolta gânduri necurate.

Un joc bun al actorilor, o scenografie extrem de light, o sală în care te timţi bine şi o coloană sonoră de care trebuie să fac rost (deja am temă pentru deplasarea la Ierusalim). Dacă mai pui şi că preţul biletului este egal cu intrarea la un film prost de la mall, merită osteneala.