Exerciţiu de imaginaţie

Mi-am petrecut seara de duminică la Teatrul Mic, vizionând avanpremiera piesei "Hamelin". Nu mai fusesem de mulţi ani la acest teatru, deşi îmi dorisem foarte mult. Am crescut cu actorii săi şi cu piesele jucate pe cele două scene din Constantin Mille şi din Piaţa Rosetti sau găzduite uneori de Teatrul de vară din Parcul Herăstrău. Reîntâlnirea a fost una plăcută, deşi nu foarte uşoară, pentru că Hamelin este o piesă ce face din plin apel la imaginaţia spectatorului.

fotografie preluată de pe site-ul Teatrului Mic

Am intrat în sală, ne-am ocupat locurile şi l-am observat pe scenă pe Gheorghe Visu. Ne aştepta. Stătea cu spatele la public şi fuma. M-am mirat puţin, pentru că de obicei actorii intră-n scenă după spectatori. Acum, însă, noi am fost cei care-am intrat în rol, pentru că publicul face parte din distribuţie. Noi, cei din sală, suntem mereu parteneri de conversaţie. Acotador (Marius Cordoş) ne explică ce se întâmplă, ne oferă detaliile pe care nu le observăm - pentru că Hamelin este o piesă fără decoruri şi fără costume, acestea căzând în sarcina spectatorului. Aş spune că este o piesă pentru teatrul radiofonic şi sunt momente în care simţi nevoia să închizi ochii pentru a asculta. Este chiar mai uşor să urmareşti piesa în felul acesta.

Hamelin este un oraş frumos şi liniştit care a fost invadat de şobolani. El revine permanent în memoria judecătorului care aminteşte la nesfârşit de "Povestea fluieraşului din Hamelin", istorisită în copilărie de tatăl său. Relaţia dintre copil şi tată este analizată din multe unghiuri - primul amintit deja, urmat apoi de relaţia dintre Montero (Gheorghe Visu) şi propriul fiu şi apoi de cea dintre Paco (Ovidiu Niculescu) şi Josemari (Dorin Andone).

Şobolanii care invadează oraşul vin acolo cu intenţii bune, aşa cum a făcut şi Kurt Treptow. Au grijă de copiii sărmani, le cumpără cele trebuincioase, mai dau câte-un ban la părinţi, pe scurt - ajută. Fireşte, au şi "interese", doar că acestea trebuie probate. Iar judecătorul Montero (Gheorghe Visu) trebuie să lase la o parte propriile sentimente, propriile prejudecăţi: "Eu n-am dat sentinţa. Eu vreau să vă ascult. Eu nu caut o poveste de senzaţie. Caut adevărul. Sursa răului, asta mă interesează."

Presa s-a transformat deja în acuzator, ba chiar a dat sentinţa şi evident acordă spaţii largi subiectului. La început. Pe măsură ce trece timpul, însă... - recunoaşteţi tiparul? Rezolvarea cazului cade, aşadar, în sarcina autorităţilor, iar acestea trebuie să coopereze. Psihopedagogul (Mihaela Rădescu) smulge copilul din braţele familiei pentru că, nu-i aşa, o face spre binele lui. Josemari (Dorin Andone), are însă nevoie de părinţi şi atunci când este vizitat de mama sa, întreabă obsedant: "Dar tata de ce nu vine?" Cum să-i explici copilului ce i se întâmplă, cum să-i dai nişte detalii care sunt greu de digerat pentru tine, om matur? Şi cum să faci acest lucru renunţând la ură, la revoltă?

Revoltă care îl cuprinde inclusiv pe psiholog, acea persoană care prin definiţie trebuie să se detaşeze şi care trebuie să acorde asistenţă tuturor, mai ales copilului. Doar că psihologul se transformă el însuşi în acuzator. Ţipă la Josemari şi, în încercarea de a-l face să mărturisească abuzurile la care-a fost supus, sfârşeşte prin a prelua din caracteristicile unui procuror.

Sursa răului este, până la urmă, arestată. Cortina cade şi ieşi din sală. În foaier te aşteaptă, însă, şobolanii. S-a încheiat, oare, Hamelin?!

Celălalt Summit

La vreme de seară ni s-a arătat că trebuie s-ajungem la teatru, mai precis la Metropolis. Şi cum drum lung aveam de străbătut din Drumul Taberei până-n Eminescu, am purces cu vreo 90 de minute în avans. Auzirăm noi de culoarul unic, citirăm pe net care-i traseul RATB - decizia de-a o lăsa pe Bubu în parcare fusese luată prin consens - deci eram pregătiţi.

Aiurea! De cum am ajuns la Berzei, porţile - mă rog, un fel de garduri alb-roşii umplute cu apă sau nisip - începură a se ridica în faţa noastră. Motiv pentru care ni s-a aşternut la picioare o plimbare lungă - dar plăcută şi mai ales sănătoasă - înspre şi prin culoarul unic. "Fii prevăzătoare", îmi spunea bunica când eram mică. A fost nevoie de un Summit NATO şi de o simulare ca să-i dau dreptate.

Am ajuns la Metropolis cu un minut înainte de ora oficială de începere a spectacolului. Pasămite mulţi fură cei ce pătimiră ca noi, motiv pentru care au mai trecut 10 minuţele până când s-au stins luminile şi-a început.


Celălalt

Florian Zeller, autorul, dă din casă. Descrie cu lux de amănunte o relaţie în care te regăseşti indiferent dacă eşti căsătorit de zeci de ani sau dacă traiul împreună e abia la început. Bunele şi relele se completează mai mult sau mai puţin fericit, dar au mereu consecinţe asupra celuilalt. Suntem pregătiţi să le facem faţă? Ne putem asuma răspunderea? Ne interesează măcar ce crede sau ce simte Celălalt sau binele propriu, emoţional sau material, este mai presus de el (Celălalt)?

Punctul de plecare al piesei este adulterul. Michael Flocker ne explică în Cartea de căpătâi a hedonismului când este bună şi când e rea desfrânarea. Citindu-l, ai fi tentat să iei în calcul partea sa pozitivă, dar niciodată un adevăr nu este universal valabil. Fiecare minut de fericire are un preţ, iar plata se poate face fie în avans, fie la lichidare, cu dobânda aferentă.

Ea (Monica Davidescu) este o femeie frumoasă şi are un soţ ocupat (Octavian Strunilă). Prietenul de suflet (Cristi Iacob) se îngrijeşte atât de bine de ea încât sfârşeşte prin a şi-o însuşi. Pentru a preîntâmpina orice probleme în viitor, noul cuplu îşi stabileşte nişte reguli de bază: nu vor dormi niciodată împreună; nu vor mânca faţă în faţă; nu vor cunoaşte familia celuilalt; nu-şi vor petrece timpul liber cu prietenii comuni şi nici nu vor avea astfel de prieteni; nu vor trăi împreună în sens figurat tocmai pentru a putea trăi împreună la propriu. Cei doi nu au aflat că orice normă este făcută pentru a fi încălcată, iar stricteţea se întoarce ca un bumerang împotriva lor. Dragostea imensă se transformă într-o ură fără margini şi ea, din nou ea, ajunge în braţele unui alt bărbat.

Tragedia se împleteşte cu accentele comice. Priveşti, râzi strâmb, urmăreşti albul şi negrul de pe scenă, spaţiile închise şi deschise de perne şi saltele şi te tot întrebi ce merge şi ce nu merge în relaţia ta, unde te poate purta aceasta, ce greşeli ai făcut şi cum le poţi îndrepta sau descoperi că ai avut parte de momente frumoase şi din lipsă de interes ai trecut pe lângă ele fără să le vezi. Există şi două momente roşii, două pete de sânge. Peste cel de-al doilea treci cu zâmbetul pe buze deşi este cel mai dramatic. Şi piesa începe iar, tocmai pentru a-ţi da ocazia să-ţi îndrepţi greşelile. "Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău."

Am ieşit cu sentimentul că am fost la un spectacol al lui Maurice Bejart. Pământul este rotund, răul poate fi îndreptat şi orice regulă poate fi îmbunătăţită. Trăim ca să învăţăm.

Ce zice Jo despre Celălalt, aici.

Caragiale e actual, dar actualul nu e Caragiale

Nu ştiu ce m-a deranjat mai mult: faptul că piesa a început cu întârziere (situaţie care tinde să devină obişnuinţă la Bulandra), că majoritatea actorilor nu se ridică la înălţimea predecesorilor lor, că replicile lui Doru Ana şi ale Danielei Nane erau neinteligibile din cauza dicţiei defectuoase, că telefoanele sunau sau vibrau zgomotos în genţile cuconiţelor ieşite în lume sau că, după primul act, în sală a început foşnăiala pungilor de snacks-uri de la bufetul teatrului. Momentele savuroase au fost mult prea puţine în comparaţie cu aşteptările, motiv pentru care am plecat dezamăgită.


Noua producţie este curat semnată de Trahanache (Doru Ana), care şi-a asumat şi rolul de regizor. Un fel de Sergiu Nicolaescu, dar mai actual. Nu obligatoriu mai bun. Este de apreciat, totuşi, modul în care extrage din textul de bază tot ceea ce reprezintă ancoră pentru actualitate. Dacă ar fi reuşit şi să reducă numărul onomatopeelor şi al "ţţţţ"-iturilor care sugerează fiecărui spectator din sală câte ceva, poate aş fi depăşit situaţia.

Decorul şi costumele redau destul de fidel opulenţa fluturată de clasa politică românească de ieri şi de azi. Uneltele uneltirilor sunt şi ele pe scenă - telefoanele mobile (şi fuga după reţea), mobilierul de birou sau laptopurile. Din păcate, spaţiul pentru talent a rămas insuficient, motiv pentru care doar vreo doi-trei actori şi l-au mai adus de-acasă.

Daniela Nane (Zoe) a interpretat excelent momentul în care-şi hidratează mâinile. Cam puţin pentru trei ore de spectacol. Vlad Zamfirescu (Caţavencu) nu se poate debarasa de ticuri şi cred că trebuie să ia urgent măsuri în sensul ăsta. E mult prea tânăr pentru astfel de manifestări. Doru Ana ar trebui să se limiteze la rolul de regizor, cel puţin în cazul de faţă. Cu toată dăscălimea dumnealor, cu toată societatea moftologică a dumnealor... degeaba!

Mi-au plăcut Adrian Ciobanu (Brânzovenescu), fraţii Ifrim (Ghiţă şi cetăţeanul turmentat) şi Tipătescu (Şerban Pavlu).

"O făcurăm şi p-asta... şi tot degeaba." (scena III).

Dur Dur D'être Bebé

Mai ţineţi minte cât de greu era în copilărie atunci când ne frământau întrebările, iar mama sau tata fie ne pasau de la unul la altul, fie ne trimiteau la culcare? Observaţi cât de dificil este astăzi să răspunzi la întrebarea atât de simplă în aparenţă, dar cumplit de serioasă a unui ţânc? Totul este altfel în lumea copiilor, totul este diferit în lumea noastră şi totul, dar absolut totul se modifică de la o zi la alta, de la o clipa la alta, complicându-ne existenţa. A noastră, dar mai ales a copiilor noştri. Sunt părinţi care se miră sau îşi manifestă neputinţa când copilul fie fuge de acasă, fie se omoară. Adică mult prea târziu... Piesa asta este pentru ei.


"Copiii la putere" (Teatrul Metropolis) te scoate din minţi exact ca un puşti care nu conteneşte cu "de ce"-urile sale. El, săracul, e adorabil, dar tu pur şi simplu nu mai poţi. El vrea să afle, tu eşti sătul de ale tale. El vrea să descopere, tu vrei să taci. El vrea să vadă, tu vrei să te ascunzi. El vrea să se joace, tu eşti deja obosit. Iar dacă puştiul mai este şi unul diferit de toţi ceilalţi de vârsta lui, sănătatea ta mintală este deja în pericol.

Victor (Gabriel Costin) este un astfel de copil. Împlineşte nouă ani, dar arată - poate şi gândeşte - ca unul de 26. Vede şi înţelege tot, deşi părinţii îl tratează, din punctul lor de vedere, normal. Nu-i percep, din păcate, nevoile reale, aşa cum mulţi părinţi din ziua de azi nu pricep că "normalul" lor nu este unul universal valabil, iar adevărul nu este obligatoriu cel pe care-l posedă ei.

Orice vorbă, orice gest al părinţilor lui Victor şi al prietenilor acestora este disecat de marele micuţ şi de prietena lui, Esther (Raluca Rusu). Unda laser din privirile lor trece de orice barieră emoţională şi când li se cere să spună o poezie - amănunt devenit deja simbol în existenţa fiecărui copil - îşi pun la încercare curajul şi protestează, cu inocenţă şi simplitate. Boroboaţele adulţilor sunt taxate fără milă şi fără prea multe explicaţii, iar răzbunarea - oh! ce plăcere! - este arma redutabilă împotriva celor ce nu le sunt pe plac.

Când ieşi din sală nu ştii dacă ţi-a plăcut sau nu piesa. Sunt momente care-ţi merg la suflet, în timp ce altele te enervează de-a binelea. Fiecare final de act este bine punctat printr-o întrebare [cum altfel decât] copilăroasă. Nu trebuie să calculezi sfârşitul, el îţi este aruncat, ca o minge, direct în faţă: "Aceasta e, totuşi, o dramă." Şi toate îţi apar mai clar atunci când ajungi acasă şi întinzi mâna după telecomandă.

Actorii, deşi tineri, au jucat extraordinar. Îi amintesc în mod deosebit pe Ioana Calotă (senzaţională!), Raluca Rusu (diferită), Gabriel Costin (minunat), Claudiu Maier şi Marius Cordoş, dar toţi au fost superbi.

Râdeţi şi înainte, şi după Summit

# Sâmbătă, 29 martie, Teatrul Metropolis vă aşteaptă la Primul campionat naţional de improvizaţie "Comedy night party". Şase echipe, special antrenate, vor intra de la ora 21:00 pe scenă şi se vor lupta să înduplece juriul (format din Mihaela Sârbu, Dalia Tăbăcaru, Vlad Massaci, Vlad Rădescu şi Iulian Tănase) şi să câştige atât inima şi aplauzele fanilor, cât şi includerea show-ului lor în stagiunea teatrului-gazdă.


# După o comedie de Summit urmează un Summit al Comediei. Primăria Capitalei, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Teatrul de Comedie vă invită la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti, secţiunea internaţională.

Timp de trei zile (6-8 aprilie) veţi putea asista la spectacole produse de companii din Marea Britanie, Franţa şi Irlanda pe textele lui Eugene Ionesco şi Matei Vişniec.

Găsiţi programul complet aici.

Programul săptămânii 31 martie – 6 aprilie

Marţi, 1 aprilie

Buzunarul cu pâine, Teatrul Metropolis, ora 19:30. De Matei Visniec. Cu: Oana Pellea, Sandu Mihai Gruia. Durata: 1h 15 min. Preţ 15,9 lei.

Miercuri, 2 aprilie

În rolul victimei, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Vladimir si Oleg Presniakov. Cu: Razvan Vasilescu, Marius Manole, Dana Dogaru, Dan Astilean, Vlad Logigan, Elias Ferkin, Xing Elena Ling, Gabi Costin, Iulia Colan, Costel Bojog. Durata: 1h 45 min. Preţ: 15,90 lei

Joi, 3 aprilie

Buzunarul cu pâine, Teatrul Metropolis, ora 19:30. De Matei Visniec. Cu: Oana Pellea, Sandu Mihai Gruia. Durata: 1h 15 min. Preţ 15,9 lei.

Vineri, 4 aprilie

Celălalt, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Florian Zeller. Cu: Monica Davidescu, Cristi Iacob, Octavian Strunilă. Durata: 1h 15 min. Preţ: 15,90 lei.

Sâmbătă, 5 aprilie

Peşte cu mazăre, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Ana Maria Bamberger. Cu: Olga Tudorache şi Tamara Creţulescu. Durata: 1h 15 min. Preţ: 15,90 lei.
Hamelin, Teatrul Mic, ora 19:00. De Juan Mayorga. Cu: Gheorghe Visu, Marius Cordoş, Radu Zetu, Mihaela Rădescu, Dana Dembinski Medeleanu, Liliana Pană, Dorin Andone, Ovidiu Niculescu, Cristina Mihăilescu. Premieră.
Piele şi cer, Teatrul Foarte Mic, ora 19:00. De Dimitré Dinev. Cu: Cristian Iacob, Tania Popa, Viorel Cojanu. Durata 1h 10min (fără pauză). Preţ bilet: 15 lei.
Camera de hotel, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Barry Gifford. Cu: Dorina Lazăr, Liana Mărgineanu, Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Mircea Constantinescu, Mugur Arvunescu, Pavel Bartoş şi Marcel Iureş. Durata 1h 40min. Preţ: 26,50 lei.

Duminică, 6 aprilie

No one, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Carmen Vioreanu. Cu: Alexandru Secăreanu, Răzvan Fodor, Adrian Ştefan, Paul Dunca. Durata 1h 50min. Preţ: 15,90 lei.
Colonia îngerilor, Teatrul Mic, ora 19:00. De Ştefan Caraman. Cu: Alexandru Repan, Cristian Iacob, Mitică Popescu, Liliana Pană, Simona Mihăescu, Radu Zetu, Mihaela Rădescu, Petre Moraru, Florentina Ţilea, Valentina Popa, Aurelian Călin, Cristian Popa, Nicolae Praida, Wladimir Pesantez. Durata 1h 50min. Preţ: 18 lei.
Mă tot duc, Teatrul Foarte Mic, ora 19:00. Adaptare după Marc Doré, W.Shakespeare etc. Cu: Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu. Durata 1h 15min. Preţ: 15 lei.
E doar sfârşitul lumii, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Jean-Luc Lagarce. Cu: Cristian Balint, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Meda Victor, Bogdan Alexandru, Adrian Drăgănescu. Durata 1h 45min. Preţ 12,72 lei.

Atenţie, se deschid uşile. Peronul: UNATC!

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică vă aşteaptă, în zilele de 28, 29 şi 30 martie cu "uşile deschise". Iubitorii acestei arte, dar şi cei care doresc să urmeze o carieră în domeniu, pot simţi la cald emoţiile trăite şi exprimate de studenţii şi profesorii universităţii.


Atelierele (arta actorului, foto, scenaristică, păpuşi), vizitele pe platoul de filmare şi piesele de teatru nu vor face decât să vă arate cum asudă laolaltă prezentul (profesorii-actori) şi viitorul (studenţii) teatrului şi filmului românesc.

Victime pe rând călăi

M-am bucurat când am cumpărat biletele. Doream de atâta vreme să văd "Peşte cu mazăre" şi, în sfârşit, aveam drumul deschis. Dar cum, se pare, cele două ingrediente nu sunt pentru farfuria mea, Tamara Creţulescu s-a îmbolnăvit, spectacolul s-a amânat, iar eu am rămas din nou cu speranţa. N-am renunţat şi m-am lăsat pe mâna celor de la Teatrul Metropolis care, lucru de apreciat, nu-ţi trântesc uşa-n nas cu anunţul sec "Spectacolul se amână", ci-ţi oferă ceva la schimb. De data asta a fost "Crima la Howard Johnson."

Intri în sală şi vezi scena pregătită: un pat gata făcut, un dulap, două scaune, o toaletă, un cuier, două ferestre şi două uşi. O cameră de hotel. Mereu aceeaşi pe toată durata spectacolului. Personajele, ştii deja de pe afiş, sunt trei: doi bărbaţi şi-o femeie. Pe parcurs observi că ele, caracterele, apar de fiecare dată câte două, aliate împotriva celui de-al treilea. Ordinea este urmată cu sfinţenie.

Primii care-şi iau camera în primire sunt soţia (Raluca Rusu) şi amantul (Emanuel Pârvu). Victima este soţul (Marius Gâlea), singura lui vină fiind aceea că se îmbracă mereu în maron. Urmează să fie scos din circuit prin înecare doar că, datorită cursurilor de scafandru şi exerciţiilor de respiraţie, osânditul scapă cu viaţă.

Şi cum cel pe care nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti, soţul se lasă convins de consoartă să-l "sinucidă" pe amant. Doamna a fost înşelată cu asistenta, iar onoarea trebuie spălată. Dar şi acum intervine fastul şi-i scoate omului în cale pervazul larg, numai bun să-ţi lungeşti viaţa pe el.

Într-un târziu, bărbaţii să aliază împotriva EI, cea care a evoluat de la ziare şi reviste la cititul de cărţi, pentru ca mai apoi să devină "o idee". Şi totul din cauza "borcanului" care-a făcut-o din vorbe. Funia cumpărată de la solduri, evident defectă, s-a rupt sub greutatea subţirimii sale, iar cei trei se regăsesc în final pe acelaşi pat, în aceeaşi cameră de hotel, pregătindu-se poate de un nou început. Al relaţiei, bineînţeles.

Cam acestea sunt liniile generale ale unei piese pline de haz, de viaţă, de replici spumoase, uneori chiar şi de improvizaţie. Actorii joacă de plăcere şi nu par a depune vreun efort ieşit din comun. Ceea ce nu e tocmai la îndemâna oricui. Textul este simplist, iar traducerea este foarte bine adaptată contextului local. Ritmul este alert, iar pauzele pentru micile retuşuri ale decorului sunt umplute cu o muzică pe care o savurezi. O piesă ce-ţi oferă, după o săptămână istovitoare de muncă, suficientă energie cât să mai mergi la teatru încă o dată în timpul weekend-ului. Sau săptămâna următoare...

Actorii români şi net-ul lor

# Aflu de pe site-ul Teatrului Naţional din Bucureşti că Marius Manole are blog. Am intrat, am vizitat şi cred sincer că se poate mai bine. Mult mai bine. Îl admir pe Manole, mi-a plăcut în piesele în care l-am văzut, dar la capitolul blog... scârţâie. Motiv pentru care l-aş invita fie pe wordpress, fie pe blogspot, fie pe orice alt "canal" de bloguri sau, de ce nu, chiar pe mariusmanole.ro. O să vadă că nu este deloc complicat, iar interfaţa cu publicul va deveni mai prietenoasă. Îl aştept.

# Am găsit-o şi pe Ada Milea. Profesionistă şi în spaţiul virtual. Are un site bine făcut, atrăgător, amuzant chiar. Îmi place. Şi apreciez în mod deosebit faptul că îşi prezintă camarazii. Găsiţi pe site-ul ei biografii, muzici, versuri, imagini. Bravo!

# L-am citit astăzi şi pe Chirilă. Tudor Chirilă. Şi am dat peste un paragraf dintr-un post datat 18 martie. Mi-a plăcut, aşa că îl citez:

In sufletul meu exista o camera izolata. Undeva la etajele superioare. E o camera mica patrata inconjurata de pereti grosi de sticla. De acolo va vad pe voi toti. Numai eu am acces in camera asta. E mobilata simplu, saracacios as putea spune. Un pat, o masa si un scaun. Cand ma inchid in camera pentru mai mult timp ingerii imi aduc sandwich-uri calde.Din camera asta va privesc, adunati la poalele sufletului meu. Nu va aud pentru ca peretii grosi de sticla nu lasa zgomotele sa ajunga pana la mine. Va vad cum urlati, scuipati, ranjiti, va veseliti sau vorbiti, stati intinsi pe spate si nu ziceti nimic.

# Dacă oamenii de afaceri se ocupă de antreprenoriat, alţii, oameni şi ei, îşi consumă timpul cu actor-prenoriatul. Un astfel de personaj poate fi găsit aici. Nusbaum ne spune că greva scenariştilor de la Hollywood i-a determinat pe "actorii care au abilităţile necesare teatrului live" să facă [virgulă] coadă la audiţii. Aşadar, nu oricine poate juca teatru. Şi pentru că tot am amintit de "prenoriat", am dat şi peste blogul unui avocat care nu face altceva decât să îi reprezinte pe cei din industria entertainment-ului. Îl puteţi citi aici. E interesant.

Spectacolele săptămânii 24 - 30 martie

Marţi, 25 martie

Deşteptarea primăverii, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Frank Wedekind. Cu: Liviu Pintileasa, Monica Ivaşcu, Cătălina Nedelea/Elena Andron, Zane Jarcu, Valentin Terente, Emilia Mocanu, Marcel Turcoianu, Adrian Iacov, Ana Zubcu, Mircea Valentin, Dan Moldoveanu, Nicoleta Lefter, Georgiana Nedelcu, Iulia Vasilescu/ Corina Borş, Narcisa Novac, Ana Maria Omocea, George Costin, Radu Micu, Claudiu Urse, Ionuţ Roşca, Cosmin Cosma, Alexandru Marin, Mihai Zoican, Silvia Tariq, Crina Petrescu, Ancuţa Gutiu, Septimiu Stoica, Valentin Burlacu, Teodor Ţigănuş. Durata: 2h 10min. Preţ bilet: 21,20 lei.

Miercuri, 26 martie

În rolul victimei, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Vladimir şi Oleg Presniakov. Cu: Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Dana Dogaru, Dan Astilean, Vlad Logigan, Elias Ferkin, Xing Elena Ling,Gabi Costin, Iulia Colan, Costel Bojog. Durata: 1h 45 min (fără pauză). Preţ bilet: 15,75 lei.
E doar sfîrşitul lumii, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Jean-Luc Lagarce. Cu: Mihai Păcurar, Cristian Balint, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Meda Victor, Bogdan Alexadru, Adrian Drăgănescu. Durata: 1h 45min. Preţ bilet: 12,72 lei.

Joi, 27 martie

Copiii la putere, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Roger Vitrac . Cu: Gabriel Costin, Raluca Rusu, Marius Cordoş, Claudiu Maier, Ioana Calotă, Alexandra Ioniţă, Alexandra Badea,Tudor Istodor, Cătălin Fartaeş, Raluca Tudorache, Mihaela Şerban, Irina Sârbu, Alexandru Unguru. Premiera oficială.
Ultima femeie a seniorului Juan, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Leonid Juhovitki. Cu: Florin Zamfirescu, Katia Pascariu, Ionel Mihăilescu, Irina Mazanitis, Mugur Arvunescu, Gabriel Pintilei, Mircea Constantinescu, Angela Ioan, Dimitrii Bogomaz, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi. Durata: 2h 30min cu pauză. Preţ bilet: 12,72 lei.
Pe gaura cheii, Teatrul Mic, ora 19:00. De Joe Orton. Cu: Mihai Dinvale, Dan Condurache, Monica Mihăescu, Sorin Medeleni, Simona Mihăescu / Liliana Pană, Radu Zetu. Durata: 1h 50min (fără pauză). Preţ bilet: 18 lei.
Sado-Maso Blues Bar, Teatrul Foarte Mic, ora 20:30. De Maria Manolescu. Cu: Adrian Anghel, Virgil Aioanei, Rolando Matsangos. Durata: 1h 40min (fără pauză). Preţ bilet: 15 lei.

Vineri, 28 martie

Buzunarul cu pâine, Teatrul Metropolis, ora 19:30. Cu: Oana Pellea şi Sandu Mihai Gruia. Durata: 1h 15 min. Preţ bilet: 15,75 lei.
Camera de hotel, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Barry Gifford. Cu: Dorina Lazăr, Liana Mărgineanu, Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Mircea Constantinescu, Mugur Arvunescu, Pavel Bartoş, Marcel Iureş. Durata: 1h 30min. Preţ bilet: 26,50 lei.
Piele şi cer, Teatrul Foarte Mic, ora 19:00. de Dimitre Dinev. Cu: Cristian Iacob, Tania Popa, Viorel Cojanu. Durata: 1h 10min (fără pauză). Preţ bilet: 15 lei.

Sâmbătă, 29 martie

Celălalt, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Florian Zeller. Cu: Monica Davidescu, Cristi Iacob, Octavian Strunilă. Durata: 1h 15 min. Preţ bilet: 15,75 lei.
Veronika se hotărăşte să moară, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Paulo Coelho. Cu: Cătălina Mustaţă, Florin Zamfirescu, Irina Mazanitis/Liana Mărgineanu, Olga Bucătaru, Valeria Sitaru, Carmen Tănase, Virginia Rogin, Jeanine Stavarache, Angela Ioan, Crina Mureşan, Paula Niculiţă, Ana Maria Moldovan, Mircea Constantinescu, Mircea N. Creţu, Relu Poalelungi, Ionuţ Kivu. Durata: 2h 45min cu pauză. Preţ bilet: 12,72 lei.
Hamelin, Teatrul Mic, ora 19:00. de Juan Mayorga. Cu: Gheorghe Visu, Marius Cordoş, Dana Dembinski-Medeleanu, Radu Zetu, Ovidiu Niculescu, Mihaela Rădescu, Dorin Andone, Liliana Pană, Radu Iacoban. Avanpremieră.
Mady-baby.edu, Teatrul Foarte Mic, ora 19:00. De Gianina Cărbunariu. Cu: Mădălina Ghiţescu, Răzvan Oprea, Rolando Matsangos. Durata: 2h (fără pauză). Preţ bilet: 15 lei.

Duminică, 30 martie

Peşte cu mazăre, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Ana Maria Bamberger. Cu: Olga Tudorache şi Tamara Creţulescu. Durata: 1h 15 min. Preţ bilet: 15,75 lei.
Ionesco, cinci piese scurte, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Eugene Ionesco. Cu: Dorina Lazăr, Oana Ştefănescu, Antoaneta Zaharia, Ionel Mihăilescu, Gelu Niţu, Mircea Constantinescu, Pavel Bartoş. Durata: 1h 10min. Preţ bilet: 12,72 lei.
Hamelin, Teatrul Mic, ora 19:00. de Juan Mayorga. Cu: Gheorghe Visu, Marius Cordoş, Dana Dembinski-Medeleanu, Radu Zetu, Ovidiu Niculescu, Mihaela Rădescu, Dorin Andone, Liliana Pană, Radu Iacoban. Avanpremieră.

Willy Loman moare din martie la Bulandra

La sfârşit de martie/început de aprilie, Teatrul Bulandra aduce pe scena bucureşteană "Moartea unui comis voiajor" a lui Arthur Miller. Personajele principale, Willy Loman şi soţia sa Linda, vor fi interpretate de Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, care fac un cuplu de excepţie şi în afara scenei.

foto: Teatrul Bulandra

Într-un interviu acordat în anul 1988 şi citat de BBC, Arthur Miller spunea: "Nu mi-am închipuit niciodată că Moartea unui comis voiajor va lua proporţiile pe care le-a luat. A devenit un mit, nu numai în America, dar şi în multe alte locuri din lume".

Nu întâmplător, pentru că piesa îţi agaţă de gânduri întrebarea "cât valorează viaţa unui om?" Willy constată că familia sa va beneficia mai mult de pe urma poliţei de viaţă decât de pe urma veniturilor nesigure pe care le aduce acasă. De altfel, îi şi spune la un moment dat lui Charley că "în final, ajungi să valorezi mai mult mort decât viu."

Tot BBC spune despre "Moartea unui comis voiajor" că a fost terminată în şase săptămâni şi că a fost extrem de bine primită de critică, imediat după lansarea ei. Vom reveni.

Cu pâinea în buzunar

Am văzut în seara asta "Buzunarul cu pâine" la Metropolis. Şi mi-a plăcut mult, foarte, foarte mult. Mi-a plăcut Oana Pellea, mai ales că a reuşit să-şi ţină în frâu ticurile. Mi-a plăcut Sandu Mihai Gruia. Mi-a plăcut echipa formată din cei doi şi modul în care îşi pasează replicile - cu graţie, cu plăcere, cu oarecari reverenţe emoţionale, cu drag. Joacă bine împreună şi se simt confortabil unul în compania celuilalt. Iar asta se vede, se simte.

Mi-a plăcut textul, filozofia din banal şi luarea în derâdere a cotidianului. Amar, dar amuzant. "Bittersweet", cum ar spune englezul. Nu se poate să nu te regăseşti în acest dialog. Nu ai cum să nu faci asocieri - fie cu politica, fie cu socialul, a se citi viaţa parlamentară sau situaţia din sistemul sanitar, ba chiar comportamentul omului de pe stradă care fuge de răspundere, iar atunci când aceasta vine peste el - caută din ochi. Birocraţia măruntă, dar care frământă cel mai mult. Şi care toacă nervi. Nu se formează comitete sau comiţii, dar înţelegi aluzia.

Aşteptam replicile despre câinele căzut în fântână. Au întârziat calculat de mult şi au venit exact atunci când curiozitatea mea ajunsese la limită. Apoi am aşteptat să văd ce treabă are buzunarul cu pâinea. Şi iarăşi explicaţia a venit de la sine. Între două reprize de nerăbdare ai parte de semne de întrebare la adresa propriei persoane şi a atitudinii pe care o adopţi într-o situaţie sau alta.

Pentru ca în final să concluzionezi că viaţa mea, şi-a ta, şi-a ei, şi-a lui are suişuri şi coborâşuri, că cel ce azi e fruncea, mâine poate fi pe fundul puţului. Iar atunci şi acolo se găseşte cineva să se uite de sus la tine şi să-ţi arunce în cap fie o pietricică - un fel de luare a pulsului, fie o fărâmă de pâine - care vine, normal, prea târziu.

Mergeţi şi vedeţi piesa. Cu buzunarele goale, că pâinea o primiţi acolo.

Alte texte, aceeaşi piesă: Jo.

Răsfoind e-cultura

Am găsit la România Culturală două articole care mi-au plăcut şi din care citez:

# Magdalena Boiangiu (Adevărul literar şi artistic, Nr. 912 / 12 martie 2008) aduce în discuţie relaţia dintre "Regizori şi actori": "există regizori care îşi aduc actorii-fetiş peste tot pe unde lucrează. Dar potrivirile individuale nu izbutesc să devină etapele afirmării unei generaţii de interpreţi. (...) În multe alte situaţii, noutatea concepţiilor regizorale e maculată de neprofesionalismul interpreţilor, de rezistenţa la efort a actorilor, tineri sau nu." "Tinerilor actori le trece vremea afirmării, a împlinirii prin roluri importante, în spectacole memorabile." Punctul pe i este pus pe undeva, prin mijlocul articolului: "Cred că succesele teatrului românesc din anii ’60 şi ’70 se explică şi prin faptul că o generaţie de regizori a ştiut şi a putut să determine o generaţie de actori talentaţi (dar şi pe colegii lor mai în vârstă) să încarneze alte forme ale teatralităţii decât cele practicate până la ei."

# Gala Premiilor UNITER va avea loc anul acesta în ziua de 14 aprilie. Nominalizările sunt publicate aici. Trei dintre producţiile care figurează pe listă (Istoria comunismului..., În rolul victimei şi Capra sau cine-i Sylvia) au fost vizionate şi de hailateatru, motiv pentru care îmi permit să spun că personal aş înclina spre Dana Dogaru ca fiind "cea mai bună actriţă în rol secundar". Parte din reacţii sunt deja publicate de Suplimentul de cultură aici şi las să se înţeleagă faptul că nominalizările au fost făcute din nou după principiul "daţi câte una, să ajungă la toată lumea".

Spectacolele săptămânii 17 - 23 martie

Luni, 17 martie

Interzis FM, Teatrul Metropolis, ora 20:00. Concert AG Weinberger Band şi invitaţii săi. Preţ bilet: 47,25 lei

Marţi, 18 martie

Buzunarul cu pâine, Teatrul Metropolis, ora 19:30. De Matei Vişniec. Cu: Oana Pellea şi Sandu Mihai Gruia. Durata: 1h 15min. Preţ bilet: 15,75 lei.
Un tango mas, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Răzvan Mazilu. Cu: Răzvan Mazilu, Monica Petrică şi clubul TangotangenT. Durata: 1h. Preţ bilet: 21,20 lei.

Miercuri, 19 martie

Celălalt, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Florian Zeller. Cu: Monica Davidescu, Cristi Iacob, Octavian Strunilă. Durata: 1h 15 min. Preţ bilet: 15,75 lei.
Camera de hotel, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Barry Gifford. Cu: Dorina Lazăr, Liana Mărgineanu, Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Mircea Constantinescu, Mugur Arvunescu, Pavel Bartoş, Marcel Iureş. Durata: 1h 30min. Preţ bilet: 26,50 lei.

Joi, 20 martie

No One, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Carmen Vioreanu. Cu: Alexandru Secăreanu, Răzvan Fodor, Adrian Ştefan, Paul Dunca. Durata: 1h 50min. Preţ bilet: 15,75 lei.

Vineri, 21 martie

Jazzy Tarot, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Saviana Stănescu. Cu: Monica Ciută, Irina Sârbu, Filip Ristovski, Adina Stan, Cristian Avram, Sânziana Tarţa, Alexandru Unguru, Raluca Stoica şi Mircea Tiberian, Horst Nonnenmacher, Liviu Butoi, Horaţiu Iliescu. Durata: 1h 10 min. Preţ bilet: 15,75 lei.

Sâmbătă, 22 martie

Crimă la Howard Johnson, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Ron Clark şi Sam Bobrick. Cu: Marius Gâlea, Raluca Rusu, Emanuel Pârvu. Durata: 1h 10 min. Preţ bilet: 15,75 lei.

Duminică, 23 martie

Peşte cu mazăre, Teatrul Metropolis, ora 19:00. De Ana Maria Bamberger. Cu: Olga Tudorache şi Tamara Creţulescu. Durata: 1h 15 min. Preţ bilet: 15,75 lei.
Sunt propria mea soţie, Teatrul Odeon, ora 19:00. De Doug Wright. Cu: Alina Herescu, Mircea Constantinescu, Sorin Gheorghiu, Dimitrii Bogomaz, Marian Lepădatu, Mircea N. Creţu, Vlad Troncea. Durata: 1h 30min. Preţ bilet: 12,72 lei.

La picioarele scaunelor

Două scaune, patru scaune, şase scaune, zece scaune, multe scaune în aşteptarea unui orator ale cărui corzi vocale sunt în gât doar de formă. Nu reuşeşte decât să clămpăne, vorba mamei mele. Pereţii camerei imaginate prin decor sunt plini de înscrisuri tremurate, ca şi cum un copil din cursul primar de şcoală şi-ar fi aşternut prima temă pe asfalt. Multe semne de întrebare pe pereţi, multe, foarte multe, puţine cele de exclamare. Multă punctuaţie în piesa asta.

fotografie preluată de pe site-ul Teatrului Bulandra

"Puiuţul" (Răzvan Vasilescu) şi "căcărează lui mică, Semiramida" (Oana Pelea) îşi vorbesc în "Scaunele", dar fiecare o face pe limba lui. Singur ecoul pare să răzbată spre urechea medie, aducând cu el o traducere a frazelor rostite de partener adaptată nevoii şi puterii de înţelegere a celuilalt. Semiramida îşi vede soţul undeva, sus, pe-un piedestal, doar că postarea lui acolo e cam şubredă. "Mareşalul şef, regele şef, zidarul şef" nu e decât un mare biet portar de bloc care, de bătrân ce e, pare c-a dat în mintea copiilor. Fiecare dintre cele două personaje trăieşte în imaginarul propriu, populat de fantome şi de negura ce le învăluie.

Densă negura, atât de groasă că n-am reuşit s-o pătrund. Cred că n-am văzut esenţialul din cauza scaunelor, ca-n proverbul cu pădurea şi copacii. Am mers să văd această piesă după o zi grea de muncă. N-aş arunca totuşi vina exclusiv pe oboseală. Bănuiesc că au fost şi altele motivele pentru care n-am descifrat mesajul, parte dintre acestea fiind independente de capacitatea mea de procesare a codului.

Aseară m-am simţit "spiritualiceşte la degetele picioarelor" scaunelor.

Teatru japonez I - kabuki

Kabuki este un gen de teatru tradiţional japonez, originea numelui trăgându-se din verbul kabuku, care înseamnă a fi excentric, ieşit din comun sau din limitele bunului simţ. Începuturile sale se regăsesc în primii ani ai secolului al XVII-lea, perioada cunoscută sub denumirea de kabuki-odori. Prima interpretă a genului a fost Kuni, care a dansat în travesti, îmbrăcându-se în nişte straie bărbăteşti mai ciudate. În istoria kabuki, artista apare sub numele de Izumo no Okuni (Okuni din Izumo).

Când teatrul a devenit popular, mai multe grupuri de curtezane au început să-l imite, noua formă intitulându-se Onna-kabuki (kabuki feminin). Spectacolele au fost susţinute atât în Kyoto, cât şi-n Edo sau în alte regiuni ale Japoniei. În 1629, însă, a apărut un ordin care interzicea acest tip de spectacol pe motiv că morala publică era afectată. Astfel, încet-încet, Onna-kabuki a dispărut, iar oamenii şi-au orientat interesul către wakashu-kabuki, interpretat de băieţi până la vârsta primului bărbierit. Dar cum şi eu au reuşit să afecteze morala, în 1652 a fost emis un nou ordin de interdicţie.
A urmat perioada yaro-kabuki, artiştii fiind de această dată bărbaţi maturi, după care a început onnagata (bărbaţi interpretând roluri feminine). Erau anii în care şarmul personal era considerat mai important decât talentul actoricesc. A venit rândul wagoto şi genroku să fie la modă (1688-1704), kabuki înflorind în Edo şi Kamigata (Kyoto şi Osaka).

Cei interesaţi să afle mai multe, pot da click aici, aceasta fiind şi sursa informaţiilor din materialul de mai sus.

O dragoste domestică, meee-reu surprinzătoare

"Capra sau cine-i Sylvia" pusă în scenă la Teatrul Act răscoleşte toate resursele de toleranţă umană. Nu este o piesă pe care o poate vedea oricine pentru că sunt persoane care nu înţeleg şi nu acceptă diversitatea sub toate formele sale, inclusiv sexuală.

Fiecare om din preajma noastră are un secret. Nu este nimic neobişnuit în a încerca, din când in când, să-ţi deschizi sufletul în faţa cuiva care CREZI că te va înţelege. În societăţile dezvoltate, acolo unde "epoca emoţiilor de gheaţă" a debutat cu mult timp în urmă, şi spre deosebire de România, ţară în care oamenii îşi mărturisesc nestingheriţi problemele matrimoniale în metrou sau îşi expun cu amănunte istoricul medical în tramvai, lumea apelează la specialişti, la psihoterapeuţi. Dincolo de confidenţialitate, aceştia îţi asigură şi un sfat competent.

Şi acolo, şi aici, există însă cercul de prieteni - tot mic în diametru, e adevărat - sau familia. Este aşa numitul grup de suport, la care putem apela fără programare, dar de la care nu putem aştepta un sfat cu un indice calitativ ridicat.


Martin (Marcel Iureş) este un arhitect de succes, un om rasat, tolerant şi cu mult bun simţ. Tocmai a împlinit 50 de ani şi a fost laureat cu un trofeu important. Moment de sărbătoare pentru oricine, dar nu pentru el. Are ceva pe suflet, iar frământarea îi abate gândurile de la indiferent ce discuţie, chiar şi una domestică. Pare că uită tot, zice că se teme să nu aibă Alzheimer, dar este în fapt copilul care-a spart un vas scump şi nu ştie ce-o să zică mama.

Cum să-i spună soţiei c-o înşeală? Şi mai ales cu cine? Cine-i Sylvia? Îi aruncă o vorbă, dar ea pluteşte fără ţintă în aer. Nevasta Stevie (Emilia Dobrin) îşi lasă soţul să decidă momentul în care i se va destăinui. Adoptă strategia obişnuită, doar este mama unui băiat de 19 ani, Billy (Marius Damian), homosexual. Nasul îi spune ceva, dar este mai important acum să-şi pregătească omul drag pentru interviul programat deja cu Ross (Constantin Drăgănescu), prieten de 40 de ani cu Martin.

Secretul divulgat lui Ross se-ntoarce în casa lui Martin sub forma unei epistole în care-i aşternută intenţia de facere de bine. Urmează consiliul de familie, crizele - normale de altfel -, reproşurile, incapacitatea de a procesa închipuirile ce trec prin mintea soţiei şi a fiului. Câţi oameni din lumea ar accepta zoofilia? Pentru că Sylvia este o capră. Capra de care s-a-ndrăgostit Martin.

Iureş joacă din nou excelent. Deşi răpus emoţional, nu-şi iese din pepeni şi vorbeşte despre iubirea sa cu pasiune, cu tandreţe şi continuă să fie politicos cu toţi cei se răzvrătesc împotriva sa şi-i aruncă vorbe grele. Drăgănescu are momente când este penibil, în timp ce tânărul Damian ne-a lăsat cu gura căscată. Furia era însoţită de un tremur extrem de natural pentru cei ce trec printr-o criză. Grimasele nu erau forţate şi exprimau tonele de emoţii ce-i treceau prin dermă.