Cei care iau viaţa prea în serios înnebunesc

O spune Valea, victima de serviciu din "În rolul victimei" de la Teatrul Metropolis. O piesă în care fiecare actor joacă cel puţin două sau trei roluri, în care râzi de te doare întregul abdomen, lucrat sau nu, în care psihologicul este dincolo de limite de comic, în timp ce moartea, de care fuge toată lumea, este prezentă în fiecare act.

Valea (Marius Manole) locuieşte, ca mai toţi tinerii din ziua de azi, împreună cu părinţii. Vlad Petreanu ar spune că suferă de lene, dar la Valea fobiile sunt problema. Este perfect conştient de asta şi tocmai de aceea fuge. Doar că se ascunde de propria umbră. Mănâncă cu beţişoare în speranţa că până termină el, cineva a spălat deja vasele şi-l scapă astfel de corvoadă. Îi este frică de apă şi tocmai de aceea se duce la piscină minţind că şi-a uitat slipul acasă. Nu este lăsat să intre în bazin, dar el insistă să se arunce cu chiloţii de pe el. "Pedeapsă mai mare nu există", cred cei de la administraţie, "Am scăpat şi de data asta" se bucură el. Şi mai are Valea o problemă. MARE: îi este frică de moarte. Este exact motivul pentru care participă la reconstituiri, iar şi iar, făcând pe victima. Se vaccinează câte un pic, aşa cum singur recunoaşte, făcând lucrurile care nu-i plac pentru ca în timp acestea să nu-i placă mai puţin.

Ni s-a părut grozav spectacolul ăsta, în care totul se succede ca într-un roman al lui Jeffrey Archer, în care suspansul este întreţinut de lumini şi umbre, de sunet şi de proiecţii. Toţi actorii îşi fac treaba minunat. Răzvan Vasilescu, poliţistul important, joacă şi moare de parcă acum ar susţine examenul de intrare la UNATC şi trebuie să arate comisiei că-şi merită locul în bancă. Manole a reuşit să mă convingă de talentul său (l-am mai văzut şi în Iubiri interzise, citiţi aici). Dana Dogaru are câteva momente în care-ţi pune la mare încercare muşchii feţei şi cei abdominali. E bestială. Vlad Logigan mi-a plăcut de data asta, deşi rămăsesem cu o urmă de îndoială după "Ce păcat că-i curvă". Nu mai are mult până să-mi câştige definitiv admiraţia.

Bravo! Tuturor.