Celălalt Summit

La vreme de seară ni s-a arătat că trebuie s-ajungem la teatru, mai precis la Metropolis. Şi cum drum lung aveam de străbătut din Drumul Taberei până-n Eminescu, am purces cu vreo 90 de minute în avans. Auzirăm noi de culoarul unic, citirăm pe net care-i traseul RATB - decizia de-a o lăsa pe Bubu în parcare fusese luată prin consens - deci eram pregătiţi.

Aiurea! De cum am ajuns la Berzei, porţile - mă rog, un fel de garduri alb-roşii umplute cu apă sau nisip - începură a se ridica în faţa noastră. Motiv pentru care ni s-a aşternut la picioare o plimbare lungă - dar plăcută şi mai ales sănătoasă - înspre şi prin culoarul unic. "Fii prevăzătoare", îmi spunea bunica când eram mică. A fost nevoie de un Summit NATO şi de o simulare ca să-i dau dreptate.

Am ajuns la Metropolis cu un minut înainte de ora oficială de începere a spectacolului. Pasămite mulţi fură cei ce pătimiră ca noi, motiv pentru care au mai trecut 10 minuţele până când s-au stins luminile şi-a început.


Celălalt

Florian Zeller, autorul, dă din casă. Descrie cu lux de amănunte o relaţie în care te regăseşti indiferent dacă eşti căsătorit de zeci de ani sau dacă traiul împreună e abia la început. Bunele şi relele se completează mai mult sau mai puţin fericit, dar au mereu consecinţe asupra celuilalt. Suntem pregătiţi să le facem faţă? Ne putem asuma răspunderea? Ne interesează măcar ce crede sau ce simte Celălalt sau binele propriu, emoţional sau material, este mai presus de el (Celălalt)?

Punctul de plecare al piesei este adulterul. Michael Flocker ne explică în Cartea de căpătâi a hedonismului când este bună şi când e rea desfrânarea. Citindu-l, ai fi tentat să iei în calcul partea sa pozitivă, dar niciodată un adevăr nu este universal valabil. Fiecare minut de fericire are un preţ, iar plata se poate face fie în avans, fie la lichidare, cu dobânda aferentă.

Ea (Monica Davidescu) este o femeie frumoasă şi are un soţ ocupat (Octavian Strunilă). Prietenul de suflet (Cristi Iacob) se îngrijeşte atât de bine de ea încât sfârşeşte prin a şi-o însuşi. Pentru a preîntâmpina orice probleme în viitor, noul cuplu îşi stabileşte nişte reguli de bază: nu vor dormi niciodată împreună; nu vor mânca faţă în faţă; nu vor cunoaşte familia celuilalt; nu-şi vor petrece timpul liber cu prietenii comuni şi nici nu vor avea astfel de prieteni; nu vor trăi împreună în sens figurat tocmai pentru a putea trăi împreună la propriu. Cei doi nu au aflat că orice normă este făcută pentru a fi încălcată, iar stricteţea se întoarce ca un bumerang împotriva lor. Dragostea imensă se transformă într-o ură fără margini şi ea, din nou ea, ajunge în braţele unui alt bărbat.

Tragedia se împleteşte cu accentele comice. Priveşti, râzi strâmb, urmăreşti albul şi negrul de pe scenă, spaţiile închise şi deschise de perne şi saltele şi te tot întrebi ce merge şi ce nu merge în relaţia ta, unde te poate purta aceasta, ce greşeli ai făcut şi cum le poţi îndrepta sau descoperi că ai avut parte de momente frumoase şi din lipsă de interes ai trecut pe lângă ele fără să le vezi. Există şi două momente roşii, două pete de sânge. Peste cel de-al doilea treci cu zâmbetul pe buze deşi este cel mai dramatic. Şi piesa începe iar, tocmai pentru a-ţi da ocazia să-ţi îndrepţi greşelile. "Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău."

Am ieşit cu sentimentul că am fost la un spectacol al lui Maurice Bejart. Pământul este rotund, răul poate fi îndreptat şi orice regulă poate fi îmbunătăţită. Trăim ca să învăţăm.

Ce zice Jo despre Celălalt, aici.