Anunţam, cu aproximativ trei săptămâni în urmă, noua premieră de la Bulandra: "Moartea unui comis voiajor". Ofeream atunci informaţiile de bază despre textul lui Arthur Miller, despre modul în care a fost primită piesa în străinătate şi citam dintr-un interviu acordat BBC de către autor.
Duminică, 6 aprilie, am ajuns la sala Izvor pentru a mă convinge cu ochii mei dacă versiunea românească va atrage aceleaşi superlative. Aşadar, consideraţiile.
În primul rând, am remarcat modul în care regizorul Felix Alexa a dat senzaţia că împleteşte, pe tot parcursul piesei, vechiul cu noul, transmiţând publicului această combinaţie printr-o serie lungă de mijloace. Aş începe cu textul, scris în 1949, care reflectă climatul de business din perioada respectivă. Problemele suprinse atunci continuă să fie pertinente şi astăzi, când tot mai multe studii arată că stresul la locul de muncă afectează deopotrivă angajaţii şi angajatorii. Iar scena discuţiei dintre patron şi angajat, cu mânuirea camerei video şi bucuria descoperirii minunilor tehnologice sau a noilor produse ce pot fi vândute, urmată de concedierea lui Loman după 36 de ani petrecuţi în slujba unei singure firme, este pentru tot mai multă lume un deja-vu.
În cealaltă parte a scenei, decorurile redau austeritatea casei cumpărate în rate şi în care trăieşte o familie compusă din patru persoane. Cu toţii sunt măcinaţi de halucinaţiile şi de frământările lui Willy (Victor Rebengiuc), comisul voiajor şi capul familiei. Gândurile acestuia sunt transpuse prin mijloace moderne - proiecţii de imagini, chiar de spoturi publicitare -, Linda (Mariana Mihuţ) făcând apel la telecomandă pentru a opri televizorul în condiţiile în care unealta cu pricina a fost inventată abia în 1956 de Eugene Polley.
fotografie preluată de pe site-ul Teatrului Bulandra
Cei doi băieţi ai familiei Loman, Biff (Şerban Pavlu) şi Happy (Marius Chivu) nu sunt cu mult diferiţi de tinerii din ziua de astăzi. Poartă jeans-i şi au preocupări diferite: unul este interesat mai mult de fete, iar celălalt este tânărul rebel care nu-şi găseşte locul în societate. Ambii sunt îngrijoraţi de soarta tatălui, dar fiecare în felul lui. Văzându-i, îţi aduci aminte de povestea cu sarea în bucate şi de cea a fiului rătăcitor.
Şi pentru că am ajuns la capitolul tineri, trebuie să recunosc din nou că Şerban Pavlu m-a impresionat. Prestaţia bună din Shape of Things nu a fost un accident, ci a fost confirmată din plin aseară, mai ales în scena confruntării dintre tată şi fiu. Atunci, practic, am văzut cum se produce transferul între generaţii, Rebengiuc determinându-l pe Pavlu să scoată tot ce are mai bun din el. Cred că este cea mai puternică scenă din tot spectacolul, replicile aruncându-te pur şi simplu în fundul scaunului şi făcând-o pe doamna din dreapta mea să exclame speriată: "Gata, moare!" Se referea, evident, la Willy Loman.
Monologul de rămas bun al Marianei Mihuţ încheie experienţa Miller-iană şi strică machiajul doamnelor din sală. Este, cu siguranţă, un moment care va rămâne în memorie. A noastră şi a Teatrului Bulandra.
2 comentarii:
Nu stiu daca putea fi mai reusita de atat sau daca vreun regizor roman poate sa adapteze mai bine de atat.Cred ca mereu la piesele americane ceea ce strica la auz pt un spectator este acel nume american pronuntat destul de des in unele replici.Si mai ales cand e pronuntat usor stalcit fura putin din mersul normal al replicii.In rest luminile cu tenta albastra si scena in mare paret intunecata mi-au dat profund sentimentul de dramatism si mai ales actori f buni.Pe ansamblu mi-a placut...vreo 3 stele jumate.
eu nu dau stele. niciodata. oricum stelele mele nu s-ar potrivi cu ale altora.
Trimiteți un comentariu