Amoc obscen

Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad a prezentat în Bucureşti, pe scena Teatrului Odeon, piesa "Amoc", în regia lui Alexander Hauswater. O experienţă interesantă, un amalgam de muzică, dans şi efecte multimedia destul de eterogen, în care textul este trecut în planul doi şi în care nuditatea are accente fără rost.

În cazul de faţă, Hauswater şi-a asumat şi rolul de scenarist, prelucrând un text scris de Stefan Zweig. În volumul de bază, intitulat "Amok and other stories", Zweig redă poveştile 1/ unui doctor care profesează în India Orientală aflată sub ocupaţie olandeză, prins în capcana propriei meserii şi a propriilor sentimente; 2/ a unei servitoare extrem de devotată stăpânei sale, pentru care e dispusă să săvârşească o crimă; 3/ a unui ospătar a cărui dragoste pentru o reprezentantă superbă a înaltei societăţi se termină dincolo de viaţă; şi 4/ a unui prizonier de război care se întoarce acasă, în Rusia. Toate cele patru nuvele amintesc, într-un fel sau altul, de suicid.


Ceea ce nu înţeleg este de ce Hauswater - un exponent al multiculturalităţii - a pierdut din vedere amănunte care pot fi verificate de oricine vrea să afle mai mult decât ceea ce i se oferă pe scenă.

Chiar din caietul program, şi apoi prin fumul de la intrarea în sală, publicului i se induce faptul că amocul ar avea legătură cu drogurile. Conform Oxford University Press, amok-ul este "un sindrom cultural apărut iniţial în Malaezia, mai apoi în Indonezia, Laos, Filipine, Papua Noua Guinee, Porto Rico, ba chiar în rândul indienilor Navaro din America de Nord. Tulburarea este caracterizată de un comportament ostil, adesea cauzat de o insultă sau de un afront, de multe ori imaginar, urmat de o agresivitate îndreptată împotriva oamenilor şi lucrurilor din imediata apropiere."

Apoi, în condiţiile în care acţiunea se petrece în drumul spre Malaezia şi în ţara cu pricina, unul dintre dansurile de la bordul vasului este pur indian. Ca să pună capac, rochiile au accente romane, aducând mai mult a togi. Culoarea acestora este albă în pofida pastelului ce caracterizează îmbrăcămintea asiatică.

Pengamok-ul (doctorul sau Zoltan Lovas) ilustrează, în schimb, profilul victimei: are între 20 şi 45 de ani, este retras, nu are familie sau prieteni, îi atacă pe cei din jur fără a-şi mai aminti de actele de violenţă. Cuvintele sale, însă, par mai mult o găjăială greu de desluşit, mai ales din cauza decibelilor revărsaţi din boxe.

Punctele tari ale spectacolului sunt muzica şi efectele speciale, unele momente coregrafice şi modul în care este redată frământarea interioară a doctorului.

Deja amintită la început, nuditatea obscenă este cel mai slab punct al piesei. Scena finală, în care sicriul cu doctorul şi doamna a fost scăpat peste bord, e mai mult decât relevantă: falusul doctorului a fost în totală contradicţie cu scenariul. Deşi trebuia să facă pe mortul pe fundul oceanului, falusul era în plină erecţie.

Poate că ar trebui înţeles faptul că o piesă de teatru nu este un spectacol XXX, iar asemenea acte "culturale" ar trebui anunţate publicului printr-un mesaj special. Niciun spectator nu este obligat să fie expus la astfel de scene.