Emilia Galotti

O tânără domniţă (Cristina Marchisano) urmează să se căsătorească, viitorul soţ (Ionuţ Kivu) fiind un conte cu o reputaţie bună în comunitate. Planurile lor de viitor sunt în totală contradicţie cu gândurile necurate şi pofticioase ale prinţului (Mihai Smarandache) care pune la cale răpirea miresei şi posedarea ei. Părinţii fetei află de complot şi încearcă s-o salveze. Prea târziu, însă. Iar pentru a salva onoarea fetei şi a familiei, tatăl (Marian Ghenea) îşi înjunghie copila.

"Poporul trebuie să fie transpus într-o stare de tulburare, astfel ca incertitudinea, îngrijorarea şi neliniştea să domnească în toate sufletele, iar spectatorii să se asemene cu nefericiţii care, în zguduirile unui cutremur, văd clătinându-se zidurile caselor lor şi simt că pământul le fuge de sub picioare" spune Herder despre funcţia acestei piese.

Extrasul de mai sus este din caietul-program al piesei "Emilia Galotti" de la Teatrul Odeon şi punctul de plecare al comentariului de faţă.

foto: Teatrul Odeon

Incertitudinea: într-adevăr, la finalul piesei nu prea ştii ce s-a dorit de la tine, ca spectator. O scriitură de la finalul secolului XVIII îţi este redată de actori îmbrăcaţi "cool" (prinţul fiind de-a dreptul extravagant).

Îngrijorarea: perfect transmisă. Decorul îi forţează pe actori să se transforme în cascadori de ocazie. Podul pe care intră şi ies artiştii este legat de scenă de un tobogan şi mare minune dacă, la un moment dat, cineva din distribuţie nu-şi va frânge coloana sau măcar coccisul în alunecarea către public.

Neliniştea: aceasta se trage din incertitudine, din îngrijorare, dar şi din întrebarea "este ceva în neregulă cu mine sau lipseşte o parte din text?" Criticul Friedrich von Schlegel spunea despre piesa "Emilia Galotti" că este un exemplu perfect de algebră dramatică. Şi pentru că am amintit de algebră, trebuie să precizez că una dintre necunoscute este legată de melodia lui Elvis Presley interpretată de prinţ şi de Marinelli (Marius Stănescu).

Plusuri: jocul luminilor, prin intermediul căruia se transmit stările personajelor; decorul (cu excepţia detaliului amintit mai sus), care fluidizează lumina şi crează senzaţia de schimbare a locaţiei; durata scurtă (o oră).