Un peşte cu mazăre, dar fără mare brânză

M-am dus la "Peşte cu mazăre" (Teatrul Metropolis) ca la pomul lăudat, cu geanta mare şi plină de aşteptări pe umăr şi cu întrebarea "Ce s-o mai întâmpla de data asta?" în minte. De fiecare dată când am încercat să văd piesa am ratat-o, independent de voinţa mea, ultima oară fiind vorba de un accident al Tamarei Creţulescu.

Sâmbătă, 5 aprilie, minunea s-a produs: piesa nu s-a mai amânat, deci aşteptarea mea se sfârşise. În sală, anunţul cu închiderea telefoanelor a fost urmat de beznă, iar scrâşnetul de roţi a răzbit prin boxe. Între timp, mama (Olga Tudorache) şi-a ocupat locul în fotoliul de tip ministerial, în care şi-a petrecut de altfel cam 99% din durata spectacolului.


Scenariul aparţine Anei Maria Bamberger, cea care-a scris şi "Noiembrie", jucată la Naţional şi având-o în rolul principal pe aceeaşi Olga Tudorache. Pare că autoarea nu vrea să iasă din tipar - discuţia dintre mamă şi fiică, subiectul "intrigii" fiind relativ acelaşi - un bărbat. Spre deosebire de "Noiembrie", dialogul din "Peşte cu mazăre" ar trebui să fie mult mai natural, pentru că el redă genul de conversaţie purtată în bucătărie. Nu este chiar aşa şi mă simt, din nou, frustrată. Am iarăşi sentimentul de trădare a aşteptărilor. Când mă duc la o piesă în care ştiu că joacă Olga Tudorache, îmi iau toate pretenţiile de acasă. Le-am purtat şi acum degeaba prin oraş.