Două scaune, patru scaune, şase scaune, zece scaune, multe scaune în aşteptarea unui orator ale cărui corzi vocale sunt în gât doar de formă. Nu reuşeşte decât să clămpăne, vorba mamei mele. Pereţii camerei imaginate prin decor sunt plini de înscrisuri tremurate, ca şi cum un copil din cursul primar de şcoală şi-ar fi aşternut prima temă pe asfalt. Multe semne de întrebare pe pereţi, multe, foarte multe, puţine cele de exclamare. Multă punctuaţie în piesa asta.
fotografie preluată de pe site-ul Teatrului Bulandra
"Puiuţul" (Răzvan Vasilescu) şi "căcărează lui mică, Semiramida" (Oana Pelea) îşi vorbesc în "Scaunele", dar fiecare o face pe limba lui. Singur ecoul pare să răzbată spre urechea medie, aducând cu el o traducere a frazelor rostite de partener adaptată nevoii şi puterii de înţelegere a celuilalt. Semiramida îşi vede soţul undeva, sus, pe-un piedestal, doar că postarea lui acolo e cam şubredă. "Mareşalul şef, regele şef, zidarul şef" nu e decât un mare biet portar de bloc care, de bătrân ce e, pare c-a dat în mintea copiilor. Fiecare dintre cele două personaje trăieşte în imaginarul propriu, populat de fantome şi de negura ce le învăluie.
Densă negura, atât de groasă că n-am reuşit s-o pătrund. Cred că n-am văzut esenţialul din cauza scaunelor, ca-n proverbul cu pădurea şi copacii. Am mers să văd această piesă după o zi grea de muncă. N-aş arunca totuşi vina exclusiv pe oboseală. Bănuiesc că au fost şi altele motivele pentru care n-am descifrat mesajul, parte dintre acestea fiind independente de capacitatea mea de procesare a codului.
Aseară m-am simţit "spiritualiceşte la degetele picioarelor" scaunelor.
4 comentarii:
E cea mai metafizica piesa a lui Ionesco!Pellea si Vasilescu sint GENIALI!Recomand din tot sufletul!Si pe urma e bine din cind in cind sa fim la "degetele picioarelor"lui Ionescu de exemplu si sa nu ne mai credem "buricul pamintului"
putem sta cat, cand si unde vrem, mai ales daca ne place, ne simtim bine si dam dovada de respect fata de ceilalti.
pana la urma, asta-i diferentiaza pe cei ce fac teatru de cei ce se dau in spectacol.
salutare...ma bucur ca ti-am descoperit blogul.Sunt amator de teatru,student in ultimul an la Geografie in Bucuresti si de 2 ani jumatate merg cam de 3-4 ori pe saptamana la teatru.Cand nu merg la teatru,merg la un specatcol interesant de pa la Sala Palatului,Polivalenta ori la vreun festival de film,ori altceva.De obicei imi aleg piesele in functie de mai multe critici,dar ma duc si la unele piese anonime.Am vazut in cele 80 si ceva de piese vizualizate pe majoritatea actorilor pe care mi-as fi dorit sa-i vad,mai ales in urma filmelor celebre romanesti de la tv.Ma bucur ca am descoperit teatrul si imi pare rau ca nu voi mai fi student, dar sper sa frecventez teatrul in continuare.Pot spune ca am ajuns l aun punct in care pot comenta cat de cat unele piese si asta ma face sa inteleg si mai in amanunt teatrul.Iti multumesc mult pentru ca ai construit acest blog si ca scrii frecvent in el.O sa-l mai accesez si pe viitor ca sa facem schimb de pareri asupra unor piese,actori si altele.Insa vreau sa pun accentul pe un lucru.Pe cat de mult ma incanta unele piese si unii actori,pe atat de mult ma dezgusta foarte multi spectatori.Motivul:intarzierea la un spectacol fara nici o remuscare si pretentia de a ocupa locul deranjand pe toata lumea si mai ales pe actori;fosnirea de pungi cu mancare ,deschiderea PET-urilor de Coca-Cola de parca nu ar putea rezista 2 ore fara sa faca manance sau sa bea atat timp cat actorii pot face asta;deschiderea fermoarului posetei si inchiderea lui de cateva ori in timpul piesei, imbracamintea grosolana si mai ales vorbitul si comentatul piesei in timp ce se desfasoara;telefonul de care atata lume e dependenta si pe care nu-l lasa inchis nici la teatru.Le-am enumerat pe larg si am si lasat altele pentru ca sunt destule...vreau sa spun ca nu e spectacol sa nu se intample ceva.Si asta imi va termina nervii,oricat de concentrat sunt asupra peiesei.Oricum,e ceva obisnuit romanilor in ultima vreme...a dori s ani se serveasca totul pe tava,dar sa dam minimul de respect si recunostinta in schimb nici atat.In acest sens mi-ar placea sa fim mai multi sa facem un fel de protest in acest sens...prin realizarea unui ghid de "bun-simt" al spectatorului ori distribuirea de pliante la intrare...sau alte solutii.Stiu ca poate fi in zadar, dar macar ca idee.In rest,cum am zis, voi accesa blogul tau mai des ca sa discutam.Si daca tot am intrat aici...iti spun ca mi-a placut mult piesa "Scaunele" pusa in scena de Felix Alexa.Am vazut toate spectacolele lui din ultimii 2 ani si pot spune ca 90% au fost foarte reusite si are o imagine originala in tot ce face.Cand asistam la piesa chiar am fost introdus de-a dreptul in acea atmosfera de pe scena...sunt doi actori foarte buni care s-au potrivit de minune rolurilor si mai ales au si niste expresii destul de impunatoare.Mi-ar placea sa vad putin mai multa impresie,simturi mai accentuate de acolo de pe scaunul din sala...sa se inteleaga cat mai exact cum ai inteles o piesa din mai multe puncte de vedere...al teatrului,spectatorilor,actorilor,atmosferei,lumninilor,muzicii si tot asa....intelegi tu.Uite,daca ai vrea sa vorbim mai usor poate o facem pe mess ori mail:dorin9999@yahoo.com e al meu.Astept un raspuns.Mersi!
dorin, ai scris atatea lucruri interesante incat nu mai am ce sa spun. ma bucur ca ai profitat de studentie si ca ti-ai petrecut timpul liber prin salile de spectacol. te felicit si sunt convinsa ca vei continua. pana la urma, dragostea pentru teatru trece mereu dincolo de pretul biletului.
trebuie, totusi, sa-ti spun ca simt o mica frustrare: voiam sa scriu un articol despre ceea ce nu ne place la teatru. ai facut-o tu inaintea mea. insa nu renunt la idee si, din pacate, sunt convinsa ca voi descoperi lucruri noi. oamenii pur si simplu nu renunta.
Trimiteți un comentariu