www.hailateatru.ro

www.hailateatru.ro
Toate materialele de pe acest blog, plus multe altele, noi, pot fi gasite acum pe www.hailateatru.ro

miercuri, 20 februarie 2008

Oameni, lucruri şi formele lor

Maratonul nostru teatral cunoaşte acum o nouă etapă: Teatrul Act. Am citit multe despre acest loc, dar abia aseară am ajuns la un spectacol. Deşi fusesem în spaţiul respectiv atunci când am luat biletele, nu i-am dat prea multe detalii lui Răzvan, eram curioasă să văd ce spune. "Aici e bine să vin cu cei care suferă de claustrofobie, este un loc perfect pentru o expunere in vivo", a zis el. Mă uit în ochii lui şi văd cum întocmeşte lista. Până la urmă, e bine c-am venit la Act.

Sala este la subsolul unui bloc vechi de pe Calea Victoriei. Am citit undeva, pe net, că odată, chiar în timpul spectacolului, a fost un cutremur. Nu vreau să-mi imaginez ce-o fi fost în stomacul celor zguduiţi. Din bulevard, intri într-un gang, la capătul căruia este o uşă masivă. Închisă. Dar cu interfon. Suni şi ţi se deschide, după care pătrunzi pe nişte coridoare strâmte şi slab luminate. Nu înţelegi dacă clădirea este în renovare sau pur şi simplu se extinde spaţiul locatarilor. Abia când ajungi la subsol realizezi: grinzile şi stâlpii metalici nu sunt acolo de decor, ci pentru susţinerea zdravănă a unui edificiu ce nu pare prea solid.

Intrăm în sală şi ne ocupăm locurile. Stăm pe băncuţe, ca la şcoală. Doar masa din faţă ne lipseşte, să luăm notiţe. Cotul vecinului de scaun îţi intră în coaste când acesta-şi caută prin geantă. Accepţi, nu spui nimic, nici el nu-şi cere scuze, suntem acolo de bună voie, "ne expunem". Banda ne roagă să ne închidem telefoanele, "din respect pentru actori". OK, aici ţi se dau explicaţii, la celelalte teatre doar ţi se recomandă. Până se stinge lumina şi intră actorii, au început deja durerile de spate. Incomod.

"Shape of Things", că la piesa asta am fost aseară, începe într-un muzeu. Doi studenţi, el lucrător acolo, ea vizitatoare, negociază: ea a intrat în spaţiul interzis, el încearcă s-o convingă să-l părăsească de bună voie. Of, şi banca asta, dacă era mai comodă mă simţeam şi eu statuie. Ea, studenta, îi scrie numărul de telefon pe căptuşeala hainei cu spray-ul grafitti, pregătit pentru un "statement". El se grăbeşte să plece, pentru că mai are un job. Şi ea are treabă, dar totul depinde de el. Şi de telefon. Aşa începe proiectul de diplomă.
Orice relaţie implică unele compromisuri. În "Shape of Things", însă, nu ştii care e limita acestora, mai ales că cel care renunţă mereu este el. Carnea şi mintea umană sunt aici materialele de lucru, iar ea, studenta, manipulează cu bună ştiinţă. De dragul artei. Cum orice sacrificiu aduce beneficii, noul lui look începe să atragă simpatia fetelor, dar şi invidia prietenilor. Câţi mai sunt, pentru că se poate renunţa şi la ei.

Nu afli ce notă primeşte studenta pentru sculptura ei naturală, dar vezi că sunt oameni care, auto-intitulându-se artişti, nu pun suflet în ceea ce fac. Doar scopul scuză mijloacele... şi pleci întrebându-te dacă actul în sine a fost creaţie sau disecţie.

Mi-au plăcut foarte mult Şerban Pavlu şi Irina Velcescu. Amândoi au fost foarte, foarte naturali. Mihaela Sârbu a fost bună doar în monologul final, iar Vlad Zamfirescu, despre care-am citit multe lucruri de bine, nu mi-a confirmat aşteptările. I-am apreciat jocul doar în două scene: cea de pe peluză, când îşi fereşte locul operat de frică să nu fie lovit, şi în ultima discuţie purtată cu sursa metamorfozei sale.

7 comentarii:

Anonim spunea...

"shape of things"

inca vreau sa gasesc o piesa mai buna, dar nu gasesc o figura mai "indrazneata" ca mihaela sirbu...daca nu e nu e ce sa-i faci.

am vazut-o de 4 ori...fortat sau nu de imprejurari...dar nu ochii nu mi-au fost fortati.:)

e piesa care tine bucurestiul in picioare.

Anonim spunea...

foarte buna piesa...totul mi-a placut

hai la teatru spunea...

lucian: sa nu exageram. Bucurestiul ramane in picioare doar pentru piesa asta? atunci cum de alte spectacole se joaca cu casa inchisa? de exemplu "moartea unui comis voiajos"...

Anonim spunea...

casa inchisa nu e semnul definitoriu pentru o piesa cu adevarat buna..si ochiul un student sau absolvent de teatrologie face cat o ceapa ce-ti da de plans. Nici macar numele scriitorului Cioran, Becket,Ionesco,Palahnuk nu isi dau silinta decat in intrigare.

O piesa nu e buna pentru ca are forta, pentru ca atrage babalacii cosmetizati sau pe nenea tanarul linistit ce-si duce problemele lui lilipute.
Ceea ce face cu adevarat o piesa sa fie numita piesa e: sa scoata omul din schizofrenie, e sa imi provoace sete, e sa ma rajgaie pe creier.
Tot metafora cu: "actorului ii cazu ceva din buzunar...iar eu n-am avut glas sa-i zic..." asta e o piesa buna.
Nemetaforiceste "Shape of things" tine Bucurestiul in picioare...pentru ca lumea nu doar aplauda la final ci si uita sa mai inceteze a aplauda.

Anonim spunea...

si inca ceva...
vlad zamfirescu e pe departe actorul cu cel mai mult sarm.

mai vede-l si-n alte piese...si apoi asteptarea iti va fi data cu cracii in sus. - daca mi se permite expresia...ca parca asa era Constitutia nu?

hai la teatru spunea...

si cu multe ticuri. l-am vazut si in alte piese, iar picioarele mi-au ramas la locul lor, bine asezate pe pamant.

si Constitutia, si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, si Declaratia Universala a Drepturilor Omului...

Anonim spunea...

despre ACT
deci care-va sa zica:
Mie-mi place la ACT...pentru ca acolo "cobori in jos".
Pe timpul lu Ceausescu...sala era un fost beci in care aia de la Securitate torturau si bateau poporul. eh... asa ca acolo nu s-a jucat teatru ci s-a "jucat" pe bune:)
O fi sala mica dar s-a scobit in beciul ala ca bucuresteanul si provincialul sa vada piesa domne.

Iar daca va deranjeaza ca bancutele sunt ca la nunta..sau mirosul de lemn stribit de podea...sau ca nu e aer..., stati linistiti la majoritatea pieselor la ACT o sa "ramaneti fara aer", fara miros si fara mofturi.