Cacaoa nu are genitiv

Este singurul lucru care sper să fi rămas aseară în mintea copiilor care au venit să asiste la piesa "Poker" de la Teatrul de Comedie.

Sinceră să fiu, n-am mai văzut de mult - ba chiar niciodată - o piesă atât de slabă. Este combinaţia perfectă dintre jurnalul de la ora 17:00 şi ştirile de la 19:00 dintr-o zi în care nu au fost subiecte. Vorba lui Răzvan - kitsch-ul este atât de prezent în viaţa noastră, încât atunci când este ridiculizat nu mai produce niciun fel de reacţie.

Cele trei plus una personaje întruchipează tot ce hulim în prezent: omul de afaceri fără nicio educaţie, fără scrupule, dar înconjurat de băieţi-de-băieţi (a se citi gărzi de corp) şi întotdeauna cu armele la el (bani şi pistoale); senatorul corupt, dornic să-şi prelungească mandatul numai pentru a beneficia de imunitate; medicul chirurg care nu se prezintă la o urgenţă decât dacă pacientul este vreo rudă a cuiva sus-pus şi Monica, duduia zburdalnică şi interesată să-şi găsească un post de prezentatoare meteo doar pentru a fi recunoscută de cei care n-au ajuns încă s-o tăvălească prin aşternuturi. În plus, pentru a ne demonstra cât este de talentată, dodoloaţa de Monica îşi arată dotarea naturală - de unde concludem că ce este mult nu este neapărat şi de calitate.

Spuneam că sala era plină de copii şi întreb: de ce nu au şi piesele de teatru bulină? Ce câştig ar avea un copilaş de 5-6 ani după vizionarea acestui spectacol? Care ar fi valoarea adăugată? În ce constă actul educaţional? Cum poate discerne o minte încă în formare care este ironia şi care realitatea?

Concluzie: îmi va lua ceva timp, poate ani de zile, pentru a încerca din nou teatrul de comedie. Fără a avea echipamentul necesar la tine, te simţi ca în expediţie pe drumul spre sală din cauza lucrărilor la centrul istoric. Din păcate, la capătul acesteia realizezi că efortul nu a meritat. În timpul piesei actorii fumează ca şerpii trabuc, iar fumului care deja pluteşte în sală i se adaugă şi cel din foaier. Spunea cineva ceva de interzicerea fumatului în spaţii publice?

Povestea evreiască istorisită la Bulandra

În primul rând, este foarte scurtă - durează cam o oră şi un sfert. este una dintre acele poveşti pe care le citim seara, înainte de culcare şi din care nu rămânem cu foarte multe. Decât eventual îl convingem pe moş Ene să-şi grăbească pasul. Pentru a înţelege povestea din spatele poveştii evreieşti trebuie să ai o oarecare cultură evreiască sau să fi răsfoit cel puţin o dată Talmudul. Fără aceste cerinţe de bază, învăţămintele Rabinului se pierd în tusea nestăpânită a unui spectator sau în sunetele unui telefon ce pare să nu fi avut opţiunea "off".

foto: www.bulandra.ro

Este o poveste despre iluzii şi imaginaţie, ambele putându-ne juca feste. Să te îndrăgosteşti de imaginea din vis a unui bărbat pare a fi fatal. Aviz doamnelor sau domnişoarelor ce dorm neînsoţite şi care, la vederea celor două fese (în direct şi în toată splendoarea) ale demonului, pot dezvolta gânduri necurate.

Un joc bun al actorilor, o scenografie extrem de light, o sală în care te timţi bine şi o coloană sonoră de care trebuie să fac rost (deja am temă pentru deplasarea la Ierusalim). Dacă mai pui şi că preţul biletului este egal cu intrarea la un film prost de la mall, merită osteneala.

Străini în noapte

"Străini în noapte" este o comedie cu răsturnări surprinzătoare de situaţii - aşa sună prezentarea piesei de teatru pe care am văzut-o aseară la Opera Naţională. Dacă la început am crezut că această frază este destinată spectatorilor, la final toţi cei din sală, chiar şi actorii, au avut parte de o surpriză: Radu Beligan a urcat pe scenă şi l-a invitat alături de el pe autorul textului, Eric Assous. Toată lumea era emoţionată - spectatorii datorită finalului neaşteptat al piesei, Assous însuşi avea un uşor tremolo în voce când s-a adresat publicului, iar Florin Piersic a recunoscut în felul care-l caracterizează: "Dacă ştiam că e autorul în sală, făceam pipi pe mine."

Este o piesă care, cel puţin în primele momente, nu m-a impresionat foarte mult. Nu ştiam dacă mă aflu la "şase personaje în căutarea unui autor" - mă rog, aici ar fi fost doar patru -, Florin Piersic părea a nu-şi fi făcut încălzirea la timp, iar de stat am stat în picioare. Pe parcurs, însă, lucrurile s-au aşezat, povestea a început să se lege, iar Florin Piersic a mai uitat de ticuri.

Textul este unul care redă viaţa aşa cum este, cu bune şi cu rele, o poveste despre dragoste şi despre greşelile din tinereţe, o piesă care poate fi văzută după o săptămână grea de muncă.

Ca o recomandare, însă, nu mergeţi la operă să vedeţi un spectacol de teatru, mai ales dacă nu găsiţi locuri jos, în sală. Noi am fost în lojă şi, având locurile din spate, am fost nevoiţi să stăm în picioare ca să vedem ceva. Este o greşeală a organizatorilor, care nu s-au pus în postura spectatorului. Sălile sunt diferite, scenele sunt diferite, deci şi modul în care abordezi un spectacol este diferit.