"Străini în noapte" este o comedie cu răsturnări surprinzătoare de situaţii - aşa sună prezentarea piesei de teatru pe care am văzut-o aseară la Opera Naţională. Dacă la început am crezut că această frază este destinată spectatorilor, la final toţi cei din sală, chiar şi actorii, au avut parte de o surpriză: Radu Beligan a urcat pe scenă şi l-a invitat alături de el pe autorul textului, Eric Assous. Toată lumea era emoţionată - spectatorii datorită finalului neaşteptat al piesei, Assous însuşi avea un uşor tremolo în voce când s-a adresat publicului, iar Florin Piersic a recunoscut în felul care-l caracterizează: "Dacă ştiam că e autorul în sală, făceam pipi pe mine."
Este o piesă care, cel puţin în primele momente, nu m-a impresionat foarte mult. Nu ştiam dacă mă aflu la "şase personaje în căutarea unui autor" - mă rog, aici ar fi fost doar patru -, Florin Piersic părea a nu-şi fi făcut încălzirea la timp, iar de stat am stat în picioare. Pe parcurs, însă, lucrurile s-au aşezat, povestea a început să se lege, iar Florin Piersic a mai uitat de ticuri.
Textul este unul care redă viaţa aşa cum este, cu bune şi cu rele, o poveste despre dragoste şi despre greşelile din tinereţe, o piesă care poate fi văzută după o săptămână grea de muncă.
Ca o recomandare, însă, nu mergeţi la operă să vedeţi un spectacol de teatru, mai ales dacă nu găsiţi locuri jos, în sală. Noi am fost în lojă şi, având locurile din spate, am fost nevoiţi să stăm în picioare ca să vedem ceva. Este o greşeală a organizatorilor, care nu s-au pus în postura spectatorului. Sălile sunt diferite, scenele sunt diferite, deci şi modul în care abordezi un spectacol este diferit.
